Etapa județeană a concursului „Cuvânt și Culoare” va avea loc sâmbătă, 7 martie 2026.

Proba de Creație literară – pentru clasele a III-a, a IV-a și a V-a – se va desfășura în localul B, Strada 8 Martie, Nr.2.

Proba de Creație plastică – pentru toate clasele – se va organiza în localul A, Bulevardul Republicii, Nr.159 A.

*** Învățătorii/profesorii sunt rugați să comunice copiilor în ce sală au fost distribuiți.
(Listele se vor trimite pe adresele de email ale îndrumătorilor până pe data de 5 martie.)

Programul zilei este următorul:

• 9.00-9.30 Accesul copiilor în sala de concurs pe baza carnetului de note vizat pe anul școlar în curs.
• 9.30-11.00 Desfășurarea probelor.

Precizări:
1. Lucrările de la proba de creație plastică se realizează numai cu acuarele. Nu se folosesc creioane colorate sau carioci. Se poate schița cu creionul. Copiii își aduc materialele necesare realizării lucrării (coală de bloc de desen A4, acuarele, pensule, recipient, șervețele umede/uscate).
2. Compunerile se scriu cu stiloul sau cu pixul cu pastă albastră. Nu se desenează pe foile pe care se redactează lucrarea!
3. Copiii pot să iasă din sală numai cu 15 minute înainte de expirarea timpului alocat desfășurării probei.
4. Profesorii asistenți se vor prezenta la școala gazdă la ora 9.00 pentru instruire. Profesorii evaluatori sunt așteptați la ora 11.30.

 Vă așteptăm cu drag! Mult succes!

Documente

Anunt

Protocol

Program

Repartizare sali Creatie Plastica

Repartizare sali Creatie literara

Repartizare asistenti